SCRABBLE DUPLICAT
Partida
de Scrabble duplicat se poate desfăşura între mai mulţi jucători, mediaţi de un
arbitru (în cazul de faţă, PĂTRĂŢICĂ). În fiecare tur, arbitrul extrage la
întâmplare, şapte litere din stoc, valabile pentru toţi jucătorii. Pe aceste
litere, fiecare jucător gândeşte o depunere cu punctaj cât mai mare şi o va
scrie la rubrica “Comentarii”, până la o dată stabilită de PĂTRĂŢICĂ. Orice
depunere venită după postarea turului următor, va primi 0 puncte.
Depunerea va fi scrisă astfel: dacă un cuvânt este plasat
orizontal. se indică întâi litera şi mai apoi cifra de la care pleacă prima
literă a depunerii (ex: H8: VARA = ...
puncte). Dacă un cuvânt se depune vertical, coordonatele vor fi inversate,
cifra notându-se prima şi mai apoi litera (ex: 11F: STANA = … puncte).
După primul tur, ca şi după tururile următoare, arbitrul verifică depunerile
fiecărui jucător şi o afişeză pe tablă pe cea cu punctajul cel mai mare, numită
depunere-top; aceasta fiind şi depunerea de continuare a partidei.
Depunerea-top, este adoptată de fiecare jucător, indiferent de depunerea lui
din turul respectiv. Pentru turul 2, arbitrul reţine literele nedepuse în turul
1 şi, pentru completarea lor până la şapte, extrage din stoc atâtea litere câte
s-au depus în turul precedent. Jucătorii încearcă să facă o nouă depunere cu
punctaj cât mai mare, la fel ca în turul 1, s.a.m.d.
Partida continuă până la epuizarea literelor sau până când se constată că nu
mai este posibilă nicio depunere cu toate combinaţiile de litere din stoc.
Pentru
această partidă sunt acceptate numai cuvinte-titlu din DEX, cu toate completările care apar în www.dexonline.ro
Lista
oficială a cuvintelor de două litere admise la scrabble în limba română, o
găsiţi în josul paginii.
IMPORTANT PENTRU CEI NEFAMILIARIZAŢI CU POSTĂRILE PE BLOG !
Vă rog scrieţi depunerea pe postarea turului curent, fără teama că altcineva v-ar putea copia.
Comentariile le văd numai eu şi le fac publice imediat după expirarea termenului de gândire.
N-AU PRIMIT NICIUN PUNCT ÎN ACEASTĂ RUNDĂ, DEPUNERILE:
5e: DEVIATI (participiu inexistent în dicţionare)
i 6: AVETI (indicativ prezent - formă flexionară)
5e: VADITEI (evident... formă flexionară)
PARTIDA 1
TURUL 3
Litere extrase: D+E-I-N-N-O-T
Depunere-top: .............
TURUL 2
Litere extrase: E+A-D-I-T-T-V
Depunere-top: 5e: VITIATE = 52p
CLASAMENT:
1. PETRE HRISTODULO = 108 p
2. REBUSMAN = 104 p
3-4. DAN LEVANT = 103 p
3-4. REBUSSCRABBLE = 103 p
5. CLAUDIU SOFRONE
= 99 p
6. BUGHITZA = 98 p
7. OCTAVIAN = 82 p
8-17. PESTEPRUT = 56 p
8-17. IOAN AUGUSTIN = 56 p
8-17. IUSTIN ENEA = 56 p
8-17. CLAUDIA MIHAI = 56 p
8-17. VICTOR STOIAN = 56 p
8-17. CLAUDIA POPA = 56 p
8-17. DAN MĂNĂILĂ = 56 p
8-17. MOŞGERILĂ
= 56 p
8-17. DANA HUC
= 56 p
8-17. LAVINIA
= 56 p
EVOLUŢIA JOCULUI
TURUL 1
Litere extrase: C-E-E-H-I-M-N
Depunere-top: h3 CHIMEN = 56 puncte
Lista oficială a cuvintelor de 2
litere admise la scrabble în limba română
AA,
AB, AC, AD, AH, AI, AL, AM, AN, AR, AS, AT, AU, AX, AZ, BA, BI, BU, CA, CE, CI,
CO, CU, DA, DE, DI, DO, DU, EA, EC, EE, EH, EI, EL, EN, ET, EU, EV, EX, FA, FI,
FU, GA, GO, HA, HE, HI, HM, HO, HU, IA, IC, IE, II, IL, IM, IN, IO, IR, IS, IT,
IU, IZ, LA, LE, LI, MA, MI, MU, NA, NE, NI, NO, NU, OA, OF, OH, OI, OL, OM, ON,
OP, OR, OS, OT, OU, PA, PE, PI, PU, RA, RE, RO, SA, SE, SI, SO, SS, ST, SU, TA,
TE, TI, TT, TU, UD, UF, UI, UN, US, UT, UU, UZ, VA, VI, VU, XU, ZA, ZI.