SCRABBLE DUPLICAT
 Partida de Scrabble duplicat se poate desfăşura între mai mulţi jucători, mediaţi de un arbitru (în cazul de faţă, PĂTRĂŢICĂ). În fiecare tur, arbitrul extrage la întâmplare, şapte litere din stoc, valabile pentru toţi jucătorii. Pe aceste litere, fiecare jucător gândeşte o depunere cu punctaj cât mai mare şi o va scrie la rubrica “Comentarii”, până la o dată stabilită de PĂTRĂŢICĂ. Orice depunere venită după postarea turului următor, va primi 0 puncte.
 Depunerea va fi scrisă astfel: dacă un cuvânt este plasat orizontal. se indică întâi litera şi mai apoi cifra de la care pleacă prima literă a depunerii (ex: H8: VARA = ... puncte). Dacă un cuvânt se depune vertical, coordonatele vor fi inversate, cifra notându-se prima şi mai apoi litera (ex: 11F: STANA = … puncte).
După primul tur, ca şi după tururile următoare, arbitrul verifică depunerile fiecărui jucător şi o afişeză pe tablă pe cea cu punctajul cel mai mare, numită depunere-top; aceasta fiind şi depunerea de continuare a partidei. Depunerea-top, este adoptată de fiecare jucător, indiferent de depunerea lui din turul respectiv. Pentru turul 2, arbitrul reţine literele nedepuse în turul 1 şi, pentru completarea lor până la şapte, extrage din stoc atâtea litere câte s-au depus în turul precedent. Jucătorii încearcă să facă o nouă depunere cu punctaj cât mai mare, la fel ca în turul 1, s.a.m.d.
Partida continuă până la epuizarea literelor sau până când se constată că nu mai este posibilă nicio depunere cu toate combinaţiile de litere din stoc.
Pentru această partidă sunt acceptate cuvinte care apar în dicţionarele (oficiale, neoficiale şi specializate) din www.dexonline.ro, ele putând fi folosite LA TOATE FORMELE GRAMATICALE.
Nu sunt acceptate numele proprii din DE (Dicţionarul Enciclopedic), abrevierile, siglele şi simbolurile chimice din trei litere (UUE, UUO, UUH etc.)
.
Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă, o găsiţi în josul paginii.  
P4-T9                                                                      
Punctajul maxim în turul 8 (88 p), a fost realizat de:  Gheorghe Chisăr şi Andrei-Horia Lupan (8a: CIOB).
Celelalte punctaje: 
Petre Hristodulo (12a: BOIT = 65 p); Bogdan Vlad (12b: CIB = 61 p); Dana Huc (12d: BOR = 0 p - R???).
Ioan Augustin, Claudiu Sofrone, Laur Bli şi Victor Stoian nu au trimis depunerea la termen.

PARTIDA 4

TURUL 08

Litere extrase: N-S-T+A-I-M-O

TURUL 07

Litere extrase: N-O+B-C-I-S-T

Depunere-top: 8a: CIOB = 88 p

CLASAMENT:

1. PETRE HRISTODULO       = 657 p

2. GHEORGHE CHISĂR        = 646 p

3. BOGDAN VLAD                 = 631 p

4. DANA HUC                       = 604 p

5. LAUR BLI                         = 586 p

6. CLAUDIU SOFRONE         = 572 p

7. VICTOR STOIAN              = 526 p

8. ANDREI-HORIA LUPAN   = 458 p

9. IOAN AUGUSTIN             = 380 p



EVOLUŢIA JOCULUI
TURUL 01
Litere extrase: A-I-J-L-N-P-R
Depunere-top: h8: PLIAJ = 50 p
TURUL 02
Litere extrase: N-R+C-D-E-H-U
Depunere-top: 10c: URECHIND = 74 p
TURUL 03
Litere extrase: A-D-E-I-S-T-U
Depunere-top: 13c: SUDATEI = 84 p
TURUL 04
Litere extrase: A-E-I-N-O-S-T
Depunere-top: 9b: ANOSTELI = 85 p
TURUL 05
Litere extrase: E-E-F-I-R-U-Joker
Depunere-top: 14i: A0FUIERE = 109 p 
TURUL 06
Litere extrase: A-F-G-I-N-O-O
Depunere-top: 14b: OOFAGI = 122 p
TURUL 07
Litere extrase: N+D-E-O-R-T-X
Depunere-top: o10: AAAAAA = 00 p
TURUL 08
Litere extrase: N-O+B-C-I-S-T
Depunere-top: 8a: CIOB = 88 p
TURUL 09
Litere extrase: N-S-T+A-I-M-O
Depunere-top: -: AAAAAA = 00 p



Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă:
AA, AB, AC, AD, AG, AH, AI, AL, AM, AN, AR, AS, AT, AU, AX, AZ, BA, BE, BH, BI, BR, BU, CA, CD, CE, CF, CI, CL, CM, CN, CO, CR, CS, CU, CV, DA, DB, DE, DI, DJ, DO, DS, DU, EA, EC, EE, EH, EI, EL, EN, ER, ES, ET, EU, EV, EX, FA, FE, FI, FM, FR, FU, GA, GD, GE, GO, HA, HD, HE, HF, HG, HI, HM, HO, HU, IA, IC, IE, II, IL, IM, IN, IO, IR, IS, IT, IU, IZ, LA, LE, LI, LR, LU, MA, MD, MG, MI, MN, MO, MT, MU, NA, NB, ND, NE, NI, NP, NO, NU, OA, OB, OF, OH, OI, OL, OM, ON, OP, OR, OS, OT, OU, PA, PB, PC, PD, PE, PH, PI, PM, PO, PR, PS, PT, PU, RA, RB, RE, RF, RG, RH, RN, RO, RU, SA, SB, SC, SE, SF, SG, SI, SM, SN, SO, SR, SS, ST, SU, TA, TB, TC, TE, TH, TI, TL, TM, TT, TU, TV,  UD, UF, UI, UN, US, UT, UU, UZ, VA, VI, VU, XE, XU, ZA, ZI, ZN, ZR.
Acestă listă cuprinde: lista oficială + simboluri chimice + cuvinte noi intrate în uz

GALERIA CÂŞTIGĂTORILOR

Partida 1: CLAUDIU SOFRONE
Partida 2: DANA HUC
Partida 3: PETRE HRISTODULO

Free Web Hosting