SCRABBLE DUPLICAT Partida
de Scrabble duplicat se poate desfăşura între mai mulţi jucători, mediaţi de un
arbitru (în cazul de faţă, PĂTRĂŢICĂ). În fiecare tur, arbitrul extrage la
întâmplare, şapte litere din stoc, valabile pentru toţi jucătorii. Pe aceste
litere, fiecare jucător gândeşte o depunere cu punctaj cât mai mare şi o va
scrie la rubrica “Comentarii”, până la o dată stabilită de PĂTRĂŢICĂ. Orice
depunere venită după postarea turului următor, va primi 0 puncte. Depunerea va fi scrisă astfel: dacă un cuvânt este plasat
orizontal. se indică întâi litera şi mai apoi cifra de la care pleacă prima
literă a depunerii (ex: H8: VARA = ...
puncte). Dacă un cuvânt se depune vertical, coordonatele vor fi inversate,
cifra notându-se prima şi mai apoi litera (ex: 11F: STANA = … puncte). După primul tur, ca şi după tururile următoare, arbitrul verifică depunerile
fiecărui jucător şi o afişeză pe tablă pe cea cu punctajul cel mai mare, numită
depunere-top; aceasta fiind şi depunerea de continuare a partidei.
Depunerea-top, este adoptată de fiecare jucător, indiferent de depunerea lui
din turul respectiv. Pentru turul 2, arbitrul reţine literele nedepuse în turul
1 şi, pentru completarea lor până la şapte, extrage din stoc atâtea litere câte
s-au depus în turul precedent. Jucătorii încearcă să facă o nouă depunere cu
punctaj cât mai mare, la fel ca în turul 1, s.a.m.d. Partida continuă până la epuizarea literelor sau până când se constată că nu
mai este posibilă nicio depunere cu toate combinaţiile de litere din stoc.
Pentru
această partidă sunt acceptate cuvinte care apar în dicţionarele (oficiale, neoficiale şi specializate)
dinwww.dexonline.ro,
ele putând fi folosite LA TOATE FORMELE GRAMATICALE, MAI PUŢIN CAZUL
VOCATIV, a cărui folosire poate conduce la termeni imposibili (azotule,
cinemaule, caleo etc). Nu
sunt acceptate numele proprii,
abrevierile şi siglele din DE (Dicţionarul Enciclopedic) şi dicţionarele specializate, nici simbolurile chimice din trei litere (UUE, UUO,
UUH etc.).
Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă, o găsiţi în josul paginii.
Punctajul
maxim în turul 3 (88 p),
a fost realizat de: Dana Huc (J1: CADRA0SE). Celelalte
depuneri: Claudiu Sofrone (9C: SE0CERDA = 84 p); Bogdan Vlad (9C: SCO0ARDE = 84 p); Victor Stoian (8A: DECRO0SAND = 83 p); Ioan Augustin (9H: DESC0ARC = 83 p); Petre Hristodulo şiGheorghe Chisăr (9G: CEARDA0S = 83 p); Laur Bli (4E: RAZ0VIDESC = 82 p); Andrei-Horia Lupan
(9B: SCADE0RE = 72 p).
"Dana Huc (J1: CADRA0SE = 88 p, dar... numai 0 p, din cauza adiacentului ICA,
nume propriu din DE)", aşa arăta comentariul iniţial, înainte ca Dana
să mă lămurească de corectitudinea depunerii. Am operat
modificarea în clasament, în schimb la depunerea-top, nu. De ce? Din
cauză... de Claudiu, care a expediat aproape simultan cu Dana,
depunerea pentru turul 4. În concluzie, depunerea-top rămâne 9C: SCO0ARDE, iar punctajul-top, cel al Danei Huc, 88 p. Felicitări, Dana, şi te rog, primeşte scuzele mele! ATENŢIE! S-au operat modificări la regulament şi în lista cuvintelor de 2 litere. Consultaţi-le!
PARTIDA 5
TURUL 04
Litere extrase: A-A-E-G-G-I-N
TURUL 03
Litere extrase: A-C-D-E-R-S-Joker
Depunere-top: 9C: SCO0ARDE = 84 p
CLASAMENT:
1. DANA HUC = 207 p
2. CLAUDIU SOFRONE = 203 p
3. BOGDAN VLAD = 203 p
4. GHEORGHE CHISĂR = 202 p
5. PETRE HRISTODULO = 202 p
6. IOAN AUGUSTIN = 197 p
7. LAUR BLI = 190 p
8. ANDREI-HORIA LUPAN = 142 p
9.VICTOR STOIAN = 123 p
EVOLUŢIA JOCULUI TURUL 01 Litere extrase: A-I-N-N-O-R-V Depunere-top: H4: VIRAN = 40 p TURUL 02 Litere extrase: N-O+C-D-I-R-U Depunere-top: I2: UNICORD = 79 p TURUL 03 Litere extrase: A-C-D-E-R-S-Joker Depunere-top: 9C: SCO0ARDE = 84 p TURUL 04 Litere extrase: A-A-E-G-G-I-N Depunere-top: --: XXXXXXX = -- p
Lista cuvintelor de două litere admise pentru
această partidă:
AA,
AB, AC, AD, AG, AH, AI, AJ, AL, AM, AN, AR, AS, AT,
AU, AX, AZ, BA, BC, BE, BH,
BI, BN, BR, BT, BU, BV, BZ, CA, CD,
CE, CF, CI, CJ, CL, CM, CN, CO, CR, CS, CT, CU, CV, DA, DB, DE, DI, DJ, DO, DS, DU,
EA, EC, ED, EE, EH, EI, EL, EM, EN, EO, ER, ES, ET, EU, EV, EX, EZ, FA, FE,
FI, FM, FR, FU,
GA, GD, GE, GJ, GL, GO,
GR, HA, HD, HE, HF, HG, HI, HM, HO, HR, HU, IA, IC, ID, IE, IF, II, IL, IM, IN, IO,
IR, IS, IT, IU, IV, IX, IZ, LA, LE, LI, LP, LR, LU, MA, MD, MG, MH, MI, MM, MN, MO, MT, MU, NA, NB, ND, NE, NI, NO, NP,NT, NU, OA, OB,
OF, OH, OI, OL, OM, ON, OP, OR, OS, OT, OU, PA, PB,
PC, PD, PE, PH, PI, PM, PO, PR, PS,PT, PU, RA, RB, RE, RF, RG, RH, RN, RO, RU, SA, SB, SC, SE, SF, SG, SI, SJ, SM, SN, SO, SR, SS, ST, SU,
SV, TA, TB, TC, TE, TH, TI, TL, TM, TR, TT, TU, TV, UA, UD, UF, UG, UI, UN, UR, US, UT, UU, UZ, VA, VI,
VL, VN, VS, VU, XE, XU, ZA, ZI, ZN,
ZO, ZR.
Acestă listă cuprinde: lista oficială +simboluri chimice+cuvinte noi intrate în uz + indicative auto din Romania GALERIA CÂŞTIGĂTORILOR Partida 1: CLAUDIU SOFRONE Partida 2: DANA HUC Partida 3: PETRE HRISTODULO Partida 4: BOGDAN VLAD