SCRABBLE DUPLICAT
 Partida de Scrabble duplicat se poate desfăşura între mai mulţi jucători, mediaţi de un arbitru (în cazul de faţă, PĂTRĂŢICĂ). În fiecare tur, arbitrul extrage la întâmplare, şapte litere din stoc, valabile pentru toţi jucătorii. Pe aceste litere, fiecare jucător gândeşte o depunere cu punctaj cât mai mare şi o va scrie la rubrica “Comentarii”, până la o dată stabilită de PĂTRĂŢICĂ. Orice depunere venită după termenul limită afişat va primi 0 puncte.
 Depunerea va fi scrisă astfel: dacă un cuvânt este plasat orizontal. se indică întâi litera şi mai apoi cifra de la care pleacă prima literă a depunerii (ex: H8: VARA = ... puncte). Dacă un cuvânt se depune vertical, coordonatele vor fi inversate, cifra notându-se prima şi mai apoi litera (ex: 11F: STANA = … puncte).
După primul tur, ca şi după tururile următoare, arbitrul verifică depunerile fiecărui jucător şi o afişeză pe tablă pe cea cu punctajul cel mai mare, numită depunere-top; aceasta fiind şi depunerea de continuare a partidei. Depunerea-top, este adoptată de fiecare jucător, indiferent de depunerea lui din turul respectiv. Pentru turul 2, arbitrul reţine literele nedepuse în turul 1 şi, pentru completarea lor până la şapte, extrage din stoc atâtea litere câte s-au depus în turul precedent. Jucătorii încearcă să facă o nouă depunere cu punctaj cât mai mare, la fel ca în turul 1, s.a.m.d.
Partida continuă până la epuizarea literelor sau până când se constată că nu mai este posibilă nicio depunere cu toate combinaţiile de litere din stoc.
Pentru această partidă sunt acceptate cuvinte care apar în dicţionarele (oficiale, neoficiale şi specializate) din www.dexonline.ro, ele putând fi folosite LA TOATE FORMELE GRAMATICALE, MAI PUŢIN CAZUL VOCATIV, a cărui folosire poate conduce la termeni imposibili (azotule, cinemaule, caleo etc).
Nu sunt acceptate numele proprii
, abrevierile şi siglele din DE (Dicţionarul Enciclopedic) şi dicţionarele specializate, nici simbolurile chimice din trei litere (UUE, UUO, UUH etc.).
Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă, o găsiţi în josul paginii.  
P6-T3                                                                      
Punctajul maxim în turul 2 (99 p), a fost realizat de: Claudiu Sofrone, Bogdan Vlad şi Victor Stoian (G7: HUBITA).
Celelalte depuneri: 
Cornelia Alstanii, Ciprian Oglan, Laur Bli, Dincă Stan, Gheorghe Chisăr, Ioan Augustin, Petre Hristodulo, Adrian Grigoriu, Dana Huc şi SyroL (6F: BUSTIHAN = 95 p).
Moş Gerilă nu a trimis depunerea la timp.

UREZ LA MULŢI ANI, CU OCAZIA ZILEI ONOMASTICE, PRIETENULUI NOSTRU GHEORGHE CHISĂR!!!


PARTIDA 6

TURUL 3

Litere extrase: N+C-E-L-O-R-V

TURUL 2

Litere extrase: A-B-H-I-N-T-U

Depunere-top: H6: SATUREZ = 102 p

Clasamentul a fost alcătuit în ordinea primirii depunerilor.

CLASAMENT:

1-3. CLAUDIU SOFRONE        = 201 p

1-3. BOGDAN VLAD                = 201 p

1-3. VICTOR STOIAN             = 201 p

1-13. CORNELIA ALSTANII  197 p

1-13. CIPRIAN OGLAN          = 197 p

1-13. LAUR BLI                     = 197 p

1-13. DINCĂ STAN                = 197 p

1-13. GHEORGHE CHISĂR    = 197 p

1-13. IOAN AUGUSTIN          = 197 p

1-13. PETRE HRISTODULO   = 197 p

1-13. ADRIAN GRIGORIU     = 197 p

1-13. DANA HUC                   = 197 p

1-13. SYROL                          = 197 p

14. MOŞ GERILĂ                   = 102 p

EVOLUŢIA JOCULUI
TURUL 01
Litere extrase: A-E-R-S-T-U-Z
Depunere-top: H6: SATUREZ = 102 p
TURUL 02
Litere extrase: A-B-H-I-N-T-U
Depunere-top: G7: HUBITA = 99 p
TURUL 03
Litere extrase: N+C-E-L-O-R-V
Depunere-top: --: XXXX = -- p  

Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă:
AA, AB, AC, AD, AG, AH, AI, AJ, AL, AM, AN, AR, AS, AT, AU, AX, AZ, BA, BC, BE, BH, BI, BN, BR, BT, BU, BV, BZ,  CA, CD, CE, CF, CI, CJ, CL, CM, CN, CO, CR, CS, CT, CU, CV, DA, DB, DE, DI, DJ, DO, DS, DU, EA, EC, ED, EE, EH, EI, EL, EM, EN, EO, ER, ES, ET, EU, EV, EX, EZ, FA, FE, FI, FM, FR, FU, GA, GD, GE, GJ, GL, GO, GR, HA, HD, HE, HF, HG, HI, HM, HO, HR, HU, IA, IC, ID, IE, IF, II, IL, IM, IN, IO, IR, IS, IT, IU, IV, IX, IZ, JO, LA, LE, LI, LP, LR, LU, MA, MD, MG, MH, MI, MM, MN, MO, MT, MU, NA, NB, ND, NE, NI, NO, NP, NT, NU, OA, OB, OF, OH, OI, OL, OM, ON, OP, OR, OS, OT, OU, PA, PB, PC, PD, PE, PH, PI, PM, PO, PR, PS, PT, PU, RA, RB, RE, RF, RG, RH, RN, RO, RU, SA, SB, SC, SE, SF, SG, SI, SJ, SM, SN, SO, SR, SS, ST, SU, SV, TA, TB, TC, TE, TH, TI, TL, TM, TR, TT, TU, TV,  UA, UD, UF, UG, UI, UN, UR, US, UT, UU, UZ, VA, VI, VL, VN, VS, VU, XE, XU, ZA, ZI, ZN, ZO, ZR.
Acestă listă cuprinde: lista oficială + simboluri chimice + cuvinte noi intrate în uz + indicative auto din Romania

GALERIA CÂŞTIGĂTORILOR

Partida 1: CLAUDIU SOFRONE
Partida 2: DANA HUC
Partida 3: PETRE HRISTODULO
Partida 4: BOGDAN VLAD
Partida 5: BOGDAN VLAD

Free Web Hosting