SCRABBLE DUPLICAT
 Partida de Scrabble duplicat se poate desfăşura între mai mulţi jucători, mediaţi de un arbitru (în cazul de faţă, PĂTRĂŢICĂ). În fiecare tur, arbitrul extrage la întâmplare, şapte litere din stoc, valabile pentru toţi jucătorii. Pe aceste litere, fiecare jucător gândeşte o depunere cu punctaj cât mai mare şi o va scrie la rubrica “Comentarii”, până la o dată stabilită de PĂTRĂŢICĂ. Orice depunere venită după termenul limită afişat va primi 0 puncte.
 Depunerea va fi scrisă astfel: dacă un cuvânt este plasat orizontal. se indică întâi litera şi mai apoi cifra de la care pleacă prima literă a depunerii (ex: H8: VARA = ... puncte). Dacă un cuvânt se depune vertical, coordonatele vor fi inversate, cifra notându-se prima şi mai apoi litera (ex: 11F: STANA = … puncte).
După primul tur, ca şi după tururile următoare, arbitrul verifică depunerile fiecărui jucător şi o afişeză pe tablă pe cea cu punctajul cel mai mare, numită depunere-top; aceasta fiind şi depunerea de continuare a partidei. Depunerea-top, este adoptată de fiecare jucător, indiferent de depunerea lui din turul respectiv. Pentru turul 2, arbitrul reţine literele nedepuse în turul 1 şi, pentru completarea lor până la şapte, extrage din stoc atâtea litere câte s-au depus în turul precedent. Jucătorii încearcă să facă o nouă depunere cu punctaj cât mai mare, la fel ca în turul 1, s.a.m.d.
Partida continuă până la epuizarea literelor sau până când se constată că nu mai este posibilă nicio depunere cu toate combinaţiile de litere din stoc.
REGULAMENT:
Pentru această partidă sunt acceptate cuvinte care apar în dicţionarele (oficiale, neoficiale şi specializate) din
www.dexonline.ro, ele putând fi folosite LA TOATE FORMELE GRAMATICALE (numai formele care sunt cuvinte-titlu, cele care sunt date pe lângă cuvintele-titlu şi cele care figurează la rubrica "Declinări" sau "Conjugări"). Sunt valabile şi variantele de plural menţionate în josul definiţiilor ("plural şi...").
Cuvintele care apar în unele dicţionare mai vechi cu Î din I, sunt admise NUMAI transcrise în noua ortografie, cu  din A. Nu sunt acceptate elementele de compunere, afixele (prefixe, infixe, sufixe)simbolurile chimice din trei litere (UUE, UUO, UUH etc.), numele proprii, abrevierile şi siglele din DE (Dicţionarul Enciclopedic) şi nici din celelalte dicţionare. De asemenea, nu se admit denumirile ştiinţifice (latineşti) ale plantelor sau animalelor.
Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă, o găsiţi în josul paginii.  
PAR6-TUR15                                                                      
Punctajul maxim în turul 14 (105 p), a fost realizat de: Ciprian Oglan, Adrian Grigoriu şi Victor Stoian (N6: HAZULI0I); Bogdan Vlad şi Claudiu Sofrone (N6: HAZULU0I); Ioan Augustin şi SyroL (N6: HAZU0LUI); Petre Hristodulo şi Cornelia Alstanii (N6:LAHUZI0I).
Celelalte depuneri: 
Gheorghe Chisăr (6J: ZAD0UH = 95 p).
Laur Bli şi Anonim nu au trimis depunerea la timp.

PARTIDA 6

TURUL 15

Litere extrase: C-E-F-O-P-R-S

TURUL 14

Litere extrase: L+A-H-I-U-Z-Joker

Depunere-top: N6: HAZULI0I = 105 p

CLASAMENT:

1. PETRE HRISTODULO    = 1127 p

2. ADRIAN GRIGORIU         = 1127 p

3. CLAUDIU SOFRONE      = 1125 p

4. CIPRIAN OGLAN             = 1125 p

5. SYROL                              = 1124 p

6. BOGDAN VLAD               = 1087 p

7. CORNELIA ALSTANII     = 1070 p

8. GHEORGHE CHISĂR      = 1016 p

9. VICTOR STOIAN             = 1024 p

10. LAUR BLI                        =   866 p

11. ANONIM                          =   450 p

12. IOAN AUGUSTIN           =   369 p

EVOLUŢIA JOCULUI
TURUL 01
Litere extrase: A-E-N-R-T-U-U
Depunere-top: H4: NUTREAU = 66 p
TURUL 02
Litere extrase: A-D-E-I-M-R-Joker
Depunere-top: 8A: DIAMET0RE = 95 p
TURUL 03
Litere extrase: C-I-N-O-S-T-X
Depunere-top: 9A: SIXTO = 57 p
TURUL 04
Litere extrase: C-N+D-E-E-I-V
Depunere-top: G8: REVENDIC = 81 p
TURUL 05
Litere extrase: A-A-I-J-L-R-T
Depunere-top: 15G: CARTILAJ = 104 p
TURUL 06
Litere extrase: F-O-R-S-T-U-U
Depunere-top: 12B: FURTUNOS = 82 p
TURUL 07
Litere extrase: D-E-I-I-M-P-V
Depunere-top: O12: VIDE = 114 p
TURUL 08
Litere extrase: I-M-P+B-O-T-U
Depunere-top: 14J: BIOM = 70 p
TURUL 09
Litere extrase: P-T-U+A-C-L-S
Depunere-top: 5D: PASCUTUL = 86 p
TURUL 10
Litere extrase: C-E-I-I-M-N-N
Depunere-top: 11A: ICNIM = 39 p
TURUL 11
Litere extrase: E-N+A-C-G-O-T
Depunere-top: 14A: CONTAGIE = 120 p
TURUL 12
Litere extrase: A-A-D-L-P-R-R
Depunere-top: 15A: DAPAR = 43 p
TURUL 13
Litere extrase: L-R+E-G-I-N-T
Depunere-top: B2: INTEGRII = 68 p
TURUL 14
Litere extrase: L+A-H-I-U-Z-Joker
Depunere-top: N6: HAZULI0I = 105 p
TURUL 15
Litere extrase: C-E-F-O-P-R-S
Depunere-top: --: XXXXXXX = -- p

Lista cuvintelor de două litere admise pentru această partidă:
AA, AB, AC, AD, AG, AH, AI, AJ, AL, AM, AN, AR, AS, AT, AU, AX, AZ, BA, BC, BE, BH, BI, BN, BR, BT, BU, BV, BZ,  CA, CD, CE, CF, CI, CJ, CL, CM, CN, CO, CR, CS, CT, CU, CV, DA, DB, DE, DI, DJ, DO, DS, DU, EA, EC, ED, EE, EH, EI, EL, EM, EN, EO, ER, ES, ET, EU, EV, EX, EZ, FA, FE, FI, FM, FR, FU, GA, GD, GE, GJ, GL, GO, GR, HA, HD, HE, HF, HG, HI, HM, HO, HR, HU, IA, IC, ID, IE, IF, II, IL, IM, IN, IO, IR, IS, IT, IU, IV, IX, IZ, JO, LA, LE, LI, LP, LR, LU, MA, MD, MG, MH, MI, MM, MN, MO, MT, MU, NA, NB, ND, NE, NI, NO, NP, NT, NU, OA, OB, OF, OH, OI, OL, OM, ON, OP, OR, OS, OT, OU, PA, PB, PC, PD, PE, PH, PI, PM, PO, PR, PS, PT, PU, RA, RB, RE, RF, RG, RH, RN, RO, RU, SA, SB, SC, SE, SF, SG, SI, SJ, SM, SN, SO, SR, SS, ST, SU, SV, TA, TB, TC, TE, TH, TI, TL, TM, TR, TT, TU, TV,  UA, UD, UF, UG, UI, UN, UR, US, UT, UU, UZ, VA, VI, VL, VN, VS, VU, XE, XU, ZA, ZI, ZN, ZO, ZR.
Acestă listă cuprinde: lista oficială + simboluri chimice + cuvinte noi intrate în uz + indicative auto din Romania


GALERIA CÂŞTIGĂTORILOR
Partida 1: CLAUDIU SOFRONE
Partida 2: DANA HUC
Partida 3: PETRE HRISTODULO
Partida 4: BOGDAN VLAD
Partida 5: BOGDAN VLAD

Free Web Hosting